Tudor Hubati, consilier local în Consiliul local Sulina, fost ofițer în Poliția de frontieră.
Echilibrul acela dintre oameni și Deltă s-a cam stricat. Mult s-a stricat față de ceea ce era acum 30-40 de ani când oamenii trăiau în armonie cu Delta. În momentul de față ei își câștigă existența de pe urma Deltei. Dar asta nu înseamnă armonie și nu înseamnă ceva cu adevărat sănătos.
În primul rând, turismul de masă a dus la o distrugerea acestui balans, nu spunem distrugere, ci o dezechilibrare a balanței om-natură. În mod cert, în copilăria mea, foarte multe comunități trăiau într-o foarte mare armonie cu natura. Vorbim aici inclusiv de stiluri de viață bazate pe a culege exact cât îți trebuie din natură. Un deltan sau deltaic, nu știu exact care este termenul, își tăia exact atâta stuf cât considera că îi trebuie. Din stuful acesta, își făcea acoperiș, pereți la casă, făcea focul pentru a-și găti mâncarea, făcea garduri și niciodată nu lua mai mult decât putea să consume el sau familia lui din mediul respectiv. Influența lui era nesemnificativă în Deltă. Nici măcar nu putem să-i spunem că era o o influență. Din contră, Delta exercita asupra lui o influență enormă. Ritmurile Deltei îi impuneau lui ritmul de viață. El nu se putea duce la pescuit decât atunci când îi permitea Delta. Nu avea bărci rapide ca în ziua de azi să facă zeci de kilometri într-o oră. Nu. El trebuia să se gândească din timp, să-și organizeze viața, să plece, să trezească dimineață la ora 3. Am urât toată copilăria trezitul de dimineață la ora 3, dar asta era. Eram în Deltă, trebuia să ne trezim la ora 3. Să își pună toate lucrurile pe care și le pregătise cu o zi înainte (topor, târpan, plasă) în barcă, să plece, să tragă la rame timp de 6-7 ore și după aia să ajungă în locul unde avea de făcut o treabă, să facă treaba, să mănânce acolo, eventual să scoată un pește și să-și facă de mâncare acolo, să doarmă. Aveau corturi. În copilărie aveam polog, care erau un cort din tifon. Lucrurile astea erau clar definite și foarte clare pentru fiecare. Nu era nimic anormal. Nu era absolut nimic anormal să să te duci în baltă, să stai o săptămână, să nu iei cu tine decât ulei, sare și să pescuiești un pește, să trăiești liniștit și să nu se întâmple absolut nimic. Dar omul era clar subordonat ritmurilor naturale. În momentul de față omul a îngenunchiat complet natura. Ne urcăm în bărci rapide. Nu ne interesează că facem valuri, nu ne interesează cât tocăm vegetația. Nu ne interesează că speriem păsările, nu ne mai pasă de furtună, nu ne mai pasă de nimic. Între Piața Romană și Deltă nu e nicio diferență.
Și goana asta după un venit facil a multora din Deltă, care este o chestie naturală până la urmă – omul vrea să trăiască mai bine – duce automat la o depreciere a Deltei. Nu mai suntem oamenii Deltei, Delta este a noastră și facem ce vrem cu ea.
La nivel macro, influența omului asupra Deltei este foarte, foarte, foarte brutală. Printre cei care exercită o astfel de influență sunt foarte mulți turiști. Noi în Delta asta, de care am vorbit, și o separăm foarte clar de partea continentală, cred că mai suntem vreo 3-4000 de de oameni. Ori, într-o singură zi cred că vin 4000 de turiști în Deltă. Fără niciun fel de exagerare în mijlocul sezonului cred că sunt și 20000 de turiști în Deltă. Delta este acum a oamenilor și a turiștilor. Noi, populația locală, suntem un fel de indieni în rezervație, dar cu cowboy-îi peste noi. Iar deltanul sau deltaicul face și el ce poate să facă pentru a supraviețui: duce turiștii în baltă, nu poate să-i supravegheze în permanență. Aia fac tot felul de ciudățenii. De asemenea, ei îl îndeamnă să se ducă lângă pelican și se duce lângă pelican, deși nu este un lucru chiar atât de bun, mai intră și prin zonele protejate. Încet-încet, lucrurile astea, un un efect negativ.
