Tudor Hubati, consilier local în Consiliul local Sulina, fost ofițer în Poliția de frontieră.
Toată lumea în Deltă știe totul despre toată lumea. Și toată lumea în Deltă are ceva cu toată lumea. Noi, aici toți, nu se poate să nu ne fi certat măcar o singură dată cu altcineva și să nu avem măcar un ghimpe cât de mic împotriva altuia. Asta este Delta, asta facem aici. Ne asociem, împărțim pentru 5 minute un lucru și automat aflăm despre celelalte lucruri pe care le spunem la rândul nostru altora, care ne spun lucruri despre alții. Și trăim într-o comunitate fericită.
Fiind o comunitate mică, apar automat fricțiuni, apar animozități. Totul, în schimb, pe o nevoie generală de colaborare. Aici este un lucru fundamental, fundamental, deosebit de restul lumii. Fiind o comunitate mică, într-un mediu izolat, noi nu putem refuza ajutorul celuilalt aflat în nevoie. O situație, să spunem hilară, este povestea a doi oameni care aveau tractoare. Oamenii care aveau tractoare erau puțini. Și care din cauza soțiilor, așa cum este normal și firesc, se certaseră între ei. Și nu-și mai vorbeau de ani de zile. La un moment dat, unul dintre ei a rămas cu tractorul, înfipt în câmp, i-a căzut puntea față de la tractor și era cu el rupt acolo. Celălalt trecând pe drum, oameni care nu-și vorbeau de ani de zile, l-a văzut, a dat cu spatele până la tractorul ăstuia, pe muțește. Celălalt s-a prins cu tractorul de tractorul ăstuia, pe muțește, l-a târât până în curtea lui, l-a lăsat acolo, l-a dat jos, asta s-a dezgățat și am înțeles că nu-și mai vorbesc nici în ziua de azi. Dar nu l-a lăsat sub nicio formă în câmp. Lucrul ăsta se întâmplă în continuare în Deltă intre oameni [pentru] că suntem genetic condiționați să nu refuzăm ajutorul celui aflat în nevoie în baltă. Dacă la ora asta cineva mă sună și îmi spune că a rămas înfipt noaptea în baltă cu barca nu știu unde, fac pe dracu’-n patru și mă duc să-l scot. De ce? Undeva în gena mea spune că dacă nu fac lucrul ăsta acum, data viitoare când eu am să fiu în situația similară, mor. Ăsta este farmecul Deltei. Ne certăm, ne hârâim, ne urâm, ne iubim și în același timp suntem nevoiți să conviețuim aici și să ne ajutăm unii pe alții.
